Ziua a doua a Școlii de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”

În data de 30 iunie 2026, continuă activitățile din cadrul Școlii de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică a politicii statelor candidate la integrare în UE”, desfășurată în cadrul proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”: Civic Education for a Resilient Democracy / Educația Civică pentru o Democrație Reziliență, Erasmus+ ERASMUS-JMO-2025-COE CERD – 101239922.
Cea de-a doua zi a Școlii de vară a fost dedicată experiențelor practice, dialogului instituțional și dezvoltării competențelor de implicare comunitară. Participanții au avut oportunitatea de a vizita Parlamentul Republicii Moldova, unde au aflat mai multe despre rolul instituției legislative, procesul decizional și importanța participării cetățenești într-un stat democratic. Programul a continuat la Europe Café, un spațiu dedicat dialogului european, unde participanții au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, valorile Uniunii Europene și rolul tinerilor în promovarea unei societăți democratice, reziliente și participative.
În partea a doua a zilei, participanții au fost implicați într-un atelier practic cu tema „Cum scriem un proiect comunitar”. Atelierul a oferit un cadru aplicativ pentru identificarea problemelor comunitare, formularea obiectivelor, planificarea activităților și construirea unor inițiative cu impact local. Prin exerciții practice și lucru în echipă, participanții au fost încurajați să transforme ideile civice în proiecte concrete pentru comunitățile din care fac parte.
Ziua a doua a Școlii de vară a consolidat obiectivele proiectului Jean Monnet „Centru de Excelență”, contribuind la promovarea educației civice, a participării active și a valorilor europene în rândul tinerilor. Activitățile desfășurate au reconfirmat importanța formării unei generații capabile să se implice responsabil în viața democratică a societății și în procesul de integrare europeană.
GALERIE FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *